Ciudat mi se pare cum toata lumea tinde sa atinga cat mai repede culmi cat mai ridicate. Pe marginea vorbei “scopu’ scuza mijloacele” facem orice, calcam peste toata lumea, doar sa ajungem sus. Suntem in stare sa ne inselam prietenii, sa uitam de cei care ne-au ajutat odinioara … astia suntem si vorba aia: “cu asta defilam!”

“Am armele pregatite mereu
Am intotdeauna incredere in Dumnezeu
Nu o sa ma vezi singur niciodata
Dar am singur grija de mine, ca de fiecare data
Daca as putea, ti-as arata
Cum arata un razboi in lumea mea
Cum e sa iti iei zilnic palme de la viata,
Sa inaintezi orbecaind ca un avion in ceata
Palma dupa palma, asta te-ntareste
Si-astepti belelele zambind smechereste”
Bitza – Armele pregatite

Stau blocat cu degetele infipte in tastatura … vrea sa iti spun ceva … insa nu imi gasesc cuvintele … te las sa imi privesti imaginile .. si poate data ce vine am sa iti si zic ceva …

… declansez … sunt multumit si noaptea poate sa invaluie natura!

Pornesti la drum cu un gand bun: sa faci ceva, sa ai mai mult, sa fi cat mai mare. Faci pas dupa pas, iti vezi pantofii cum se umple de praf, dar nu te opresti, continui sa pasesti. Realizarile apar, sufletul creste in tine si te simti tot mai puternic. Ai senzatia ca nimic nu te mai poate opri din drum, toate iti vin usor acum si incepi sa fortezi masura. Uiti ca zilele iti trec, puterile iti scad si nu mai poti face fata la tot ce iti propuneai candva … insa nu poti accepta asta si totusi incerci. Usor, usor, un dezechilibru te incearca si ritmul ti se fragmenteaza. E momentul apogeului, iar de aici incepi declinul. Mult mai repede decat ai urcat, vei cobora, si vei deveni … acel praf care se va depune pe pantofii celor ce vin in urma ta. Ai fost, ai facut multe … nu mai esti si uitarea ti-a inecat existenta. Acesta a fost drumul vetii tale … acesta este drumul nostru al tuturor.