Ei au zis: “sa fie lumina … si lumina a fost! ”

Oricarui om de rand, zi de zi ii apar o serie de probleme, mai mult sau mai putin placute. Greutatile vin atunci cand aceste probleme devin necazuri si mai grav este cand ele vin una dupa alta si parca nu se mai termina. Pana acum ceva vreme, ma consumam profund atunci cand eram pus in asemenea situatie.

Mai nou, am inceput sa imi zic:”si ce daca e asa? lasa, ca peste cativa ani ai sa zambesti cand ai sa te gandesti la acestea!”. Nu stiu daca este tocmai cea mai portivita abordare, insa totusi este mai placuta decat noptile nedormite sau durerile de stomac provocate de stres. Dar totusi, apare mereu in mintea mea o intrebare:”Oare e asa?Oare nu ma mint?Oare chiar am sa zambesc peste ani, la aceste amintiri?”. Raspunsul este simplu … insa am sa ti-l dau peste cativa ani.

Adesea se intampla ca sa treci prin etape ale vietii care te fac sa intri in categoria oamenilor maturi care disting gluma de serios, raul de bine si munca de bataie de joc. Totusi, in fiecare zi ai parte de o tot felul de neplaceri pricinuite de oameni care desi au un numar relativ mare de ani ce apasa pe umerii lor … totusi sunt copii. Am tot incercat sa inteleg ce poate sa fie atat de amuzant pentru unele persoane cand vine vorba de sex, sau de ce unii obraji rosesc la aceste subiecte. La fel, nu inteleg motivul pentru care atunci cand intri sa cumperi prezervative din farmacie, tinerele farmaciste se cotesc si zambesc pe sub mustati, facand gesturi care te fac sa crezi ca ceea ce ai cumparat tu … nu face parte din viata de zi cu zi. La fel, atunci cand o fata pozeaza nud, desi e si aceasta o latura a artei foto, este luata la misto de unii care considera nudul artistic o latura mai usoara a pornografiei, respectiv ca dupa realizarea unei sedinte nud, intre fotograf si model, se desfasoara cine stie ce momente intime. Pentru acestia toti, nu am decat un simplu sfat: stati in vara viitoare cu capetele in soare, in speranta ca mintea voastra se va coace.

Multumiri “ei” pentru ca a trecut peste toate acestea!

Imi amintesc, momente din simpaticele ore de istorie din scoala generala, cand eram puternic surprins citind despre metode si persoane care torturau, uneori doar din placere, iar alte ori, pentru ca tortura era impusa de sistem . Parca nu imi venea sa cred, parca totul era doar o poveste de impresionat copii. Ma uitam atent in imaginile sterse, imprimate pe hartia de slaba calitate a paginii, roasa la colt de studiul generatiilor trecute, iar acum am avut ocazia de a vedea acele imagini in realitate.

In aceasta vara am avut ocazia de a vizita un asemenea penitenciar, mai precis, penitenciarul din Sighetul Marmatiei. Cand intri intr-un asemenea loc, mirosul greu al suferintei te izbeste puternic, te face sa simti parca o miime din durerea pe care au simtit-o cei de atunci. Peretii cenusii care delimitau spatiul restrans al fiecarui detinut, unde orice vietate dupa cateva ore se simtea claustrat, hainele cu dungi din lana grea, lanturile si catusele, toate compuneau acel ceva care te facea sa simti fiori.

Azi, aceste penitenciare au devenit memoriale ale durerii si parca totusi, azi fiind din ce in ce mai multi oamenii care ar merita sa ajunga intr-un asemenea loc, pentru ei, ar trebui repuse in functie … sau nu?

Imi amintesc, momente din simpaticele ore de istorie din scoala generala, cand eram puternic surprins citind despre metode si persoane care torturau, uneori doar din placere, iar alte ori, pentru ca tortura era impusa de sistem . Parca nu imi venea sa cred, parca totul era doar o poveste de impresionat copii. Ma uitam atent in imaginile sterse, imprimate pe hartia de slaba calitate a paginii, roasa la colt de studiul generatiilor trecute, iar acum am avut ocazia de a vedea acele imagini in realitate.

In aceasta vara am avut ocazia de a vizita un asemenea penitenciar, mai precis, penitenciarul din Sighetul Marmatiei. Cand intri intr-un asemenea loc, mirosul greu al suferintei te izbeste puternic, te face sa simti parca o miime din durerea pe care au simtit-o cei de atunci. Peretii cenusii care delimitau spatiul restrans al fiecarui detinut, unde orice vietate dupa cateva ore se simtea claustrat, hainele cu dungi din lana grea, lanturile si catusele, toate compuneau acel ceva care te facea sa simti fiori.

Azi, aceste penitenciare au devenit memoriale ale durerii si parca totusi, azi fiind din ce in ce mai multi oamenii care ar merita sa ajunga intr-un asemenea loc, pentru ei, ar trebui repuse in functie … sau nu?

Comentarii

Comentarii(1) | Adauga un comentariu

«…  1 2 [3] 4 …» | home | blog | despre | contact | link | Copyright ©2007. All rights reserved. Designed by Mircea Ruba.

Aceleasi culori, aceeasi toamna Nov 24, 2009 Culorile se sting incet, asteptand ziua cand zapada le va acoperi. . . . …in [BLOG] Aceleasi culori placute Nov 22, 2009 Inca incercam sa profitam din plin de ce a mai ramas din culorile de toamna si specificul ei. . . . …in [BLOG] Tarnita in prag de toamna Oct 24, 2009 Culori, lumini si tot ce isi doreste un fotograf toamna . . . …in [BLOG] Pentru a fi informat cu privire la noile aparitii pe acest web site, sau pentru a primi diferite stiri legate de el, introduceti adresa de email in spatiul de mai jos: In order to recieve notice about new posts on the blog, please enter your email here: E-mail: Pentru utilizatorii de RSS, acestia se pot abona direct la feed-ul oferit de site:

Sa uitam cuvintele si sa lasam imaginile sa vorbeasca.